Ceva de prin trecut...

Jollie aceea pe care am creat-o eu in urma cu niste ani era roscata. Era asa pentru ca a inceput sa experimenteze frumusetea artificiala foarte devreme, pe la 13 ani. Si era fascinata de tot ce tine de imbunatatirea unui aspect comercial, numai bun sa placa tuturor. Avea parul mediu, dar ii placea sa spuna ca este lung si pentru a se convinge ea insasi de asta, pentru ca Jollie mintea intotdeauna foarte bine doar daca era ea insasi convinsa de ceea ce inventa, ii placea sa isi lase parul pe spate, atunci cand facea baie, cand curgea apa peste el, asa, ca sa fie cu adevarat lung. Si atunci devenea roscata cu parul lung. Totusi nu ii placea rosul. L-a detestat intotdeauna, iar acum il uraste. Rochia aia rosie...pe care o purta in ziua aia. Nu poate sa o mai vada. E aruncata pe undeva prin dulap. Ar vrea sa ii dea foc. Dar ii e prea frica sa o mai scoata din dulap.

Tot atunci, cand am creat-o eu, avea ochii negri. De fapt caprui inchis, foarte inchis. Si, la fel, ii placea sa spuna ca sunt negri. Se potriveau asa, mai bine cu ea. Cu ansamblul pe care, poate fara sa isi dea seama, pentru ca, nu-i asa, nu putea minti decat atunci cand isi insusea in toata fiinta ei, ceea ce isi propunea sa minta. Nu. Sa inventeze. Nu. Sa creeze. Si pentru ca avea ochii negri, ii placea fantastic de mult negrul. Il iubea. Il adora si astazi. Pentru ea, nu reprezinta doliul. Ci doar energie, evanescenta (ce mult ii place cuvantul asta) si stralucire.

Totusi, Jollie nu a fost niciodata o printesa. Nici nu-si dorea. I-ar fi placut uneori mai mult sa fie personajul negativ. Sau macar negru. Ii placea drama. Si atunci dramatiza aproape orice. De la tinuta, machiaj, sentimente si relatii... Si ii placea totusi sa fie pe placul tuturor. Si-a dat seama destul de repede totusi ca nu poti fi iubit de toti. Si asa s-a transformat in ceea ce ar fi placut celor pe care ii placea chiar ea.

Tot atunci, deborda de feminitate. Era o feminitate atat de studiata incat ii devenise reala natura. Toate gesturile, de la cum isi purta pasul, la cum tragea cu sete dintr-o tigara, erau atat de bine fabricate incat devenisera obsedant de posesiv si suspect de natural, atat de proprii, de ale ei. Nu ca stia cum si cand, dar intuia cu precizia unui instrument spectaculos si extrem de tehnic, cum sa incline capul, cum sa isi treaca mana prin par sau cum sa atraga privirea asupra unei parti a corpului pe care atat de constient fabricata o dorea si o simtea de vazut.

Nimeni nu ar putea spune insa, ca era un produs prefabircat. Era probabil un produs chimic...atat de real in insusiri si atribute... realizat de ea pentru ceilalti in nesfarsitele introspectii spre ea si dorintele celor din afara.

Jollie

A fost primul personaj pe care l-am creat. Semana foarte mult cu mine. Acum nu mai seamana. Pentru ca a crescut....adica, s-a maturizat. Si Jollie venea atunci din "Poveste". O poveste pe care ar fi vrut sa o traiasca, asa cum isi doreste cam orice adolescent sa traiasca. Si ca mai orice vis de atunci...s-a pierdut pe undeva, pe drumul unei maturizari, spun unii - timpurii-, fara a se materializa. Sau, cel putin, asa credea ea pe atunci. Intre timp, si-a dat seama ca din povestea aceea de demult a invatat foarte multe. Tot intre timp, si-a dat seama ca dragostea nu inseamna flori pe un camp, nici stele pe cer, ci mult mai mult si mult mai altceva.

Pe-atunci, Jollie adora sa poarte discutii interminabile cu ea sau cu prietenii ei de atunci, despre nimic, neant si infinit, despre evanescent, efervescent si nemaiintalnit, despre dragoste, demoni si ingeri. Pe atunci, Jollie nu vedea decat in alb si negru si nu credea in tonurile de gri.

Apoi Jollie a trebuit sa invete sa scrie, nu despre nimic, infinit si iubiri, ci despre ceva. Si si-a pierdut pasiunea pentru introspectiile infinite. Pentru ca si-a dat seama ca, desi ele o purtau spre o lume a idealurilor in care nimeni nu putea intra decat in vis, ele o tineau tintuita in loc. In locul in care doar visele erau frumoase. Acum, Jollie stie ca viata e frumoasa cu tot ce are ea. Si tot din cauza povestilor, a invatat sa-i fie un pic frica de moarte. Si sa iubeasca deopotriva viata reala si moartea din vis carora se abandoneaza, vadit inconstient, mereu ... mereu.

Dar destul despre primul meu personaj. "Jollie's Diary" e despre viata. E cu povesti. E pentru vis. E pentru viata si moarte, in realitate si vis, deopotriva.